Ştiind , că ori de câte ori ,
Te văd , ochii tăi albaştri , încă îmi dau fiori . . .
Chear dacă , te văd în culori ,
Prin ochii mei respingători !
Ştiind că eu sunt , ca o lacrimă , purtată de vânt ,
Dar în inimă având un sentiment frânt ,
Un suflet mic , dar cu o flacără mare ,
Cu picături reci incerc so sting , dar tot nu moare !
Poate că aşa mi-a fost scris ,
Să sufăr mai mult ca un proscris ,
Cu gândul compromis ,
Lucruri ce le-am promis , si sentimente de nedescris .
Ăsta-s eu , chear dacă e greu ,
Te vreau pe tine , şi-ţi spun , pentru că am tupeu ,
Macar atât mai am şi eu ,
O lacrimă purtată-n vânt şi ţin capul sus mereu .
Macar atât , mai pot să fac ,
Decât să spun vorbe-n vânt , mai bine tac ,
Ştiind că nu mă prefac ;
Si tare mult mai îi plac ,
Pe cei care admira munca mea ,
Sincer , dacă aşi putea ,
Aşi aduce pe pământ o stea ,
Să vă aducă liniştea . . .
Şi să nu uitaţi de mine ,
Chear dacă v-am făcut mai multe zile negre , ca senine . . .
Mai greşesc , şi eu că-i omenesc ,
Dar o greşeala , mă impiedică să trăesc .
Mai adaug , câteva rânduri , şi vă scriu ,
Să vă trăiţi viaţa , că omul pe pământ , e doar timpuriu ,
Nu trăeşte o veşnicie ,
Sfârşitul , oricum o să vă vie .
Măcar o dată-n viaţă ,
Să dăm cărţile pe faţă ,
Să spunem ce avem de spus ,
Ca un rând , de mine compus .
Poate nu mă vezi talentat ,
Dar oare de ce sunt invidiat ,
De o mulţime blestemat ,
Dar în inima mea , pe toţi v-am iertat .
